Autoare: Madalina Voinea
Credits: CONTEXT, PROMPT
În urma alegerilor din Republica Moldova, vedem reacțiile surpriză din spațiul public legate de aparenta performanță Partidului Democrația Acasă a lui Vasile Costiuc – un partid în sondaje pus sub pragul parlamentar de 5% din Republica Moldova, undeva între 1,8-3%.
Rememorăm mica, dar eficienta infrastructură identificată pentru Vasile Costiuc începând cu august 2025 pe TikTok: 16 milioane de vizualizări și 422.000 de urmăriri și 31.000 de distribuiri în perioada 1 august – 28 septembrie. Să ne amintim că vorbim de o țară cu 2,3 milioane de cetățeni și că modul de calculare de către platforma TikTok al acestor cifre este neclar, cel puțin în ceea ce privește ecuația o vizualizare = un play count.
Nu credem în cauze unice care influențează alegerile. Rezultatul electoral este întotdeauna produsul unei multitudini de factori interconectați, nu al unei singure campanii pe TikTok. Credem însă că este important să ne amintim unul dintre factorii care ne afectează din ce în ce mai mult integritatea alegerilor: campaniile electorale online. În acest sens, conturile sub pseudonim, unele cu un nivel ridicat de 1 definită ca videoclipuri identice/similare, cu aceleași mesaje, care își împart urmăritorii la rândul lor suspecți (conturi goale, care postează la rândul lor conținut politic), care se redistribuie frecvent – reușesc să creeze o infrastructură imună la transparența unei campanii electorale clasice.
| În cadrul proiectului FACT, Context.ro utilizează un instrument dezvoltat în colaborare cu doi programatori. Este un instrument bazat pe inteligență artificială care detectează dezinformarea în conținutul video de pe TikTok. Software-ul a fost utilizat în mai multe investigații Context.ro, precum și într-un proiect internațional în parteneriat cu centrele de jurnalism afiliate OCCRP. Cu ajutorul acestui software, au fost analizate în total 60.000 de postări pe TikTok pentru alegerile din Moldova. Pentru alegerile din Republica Moldova, am dezvoltat un sistem similar cu funcția de descoperire a Spotify. Dacă vedeți un clip sau o serie de clipuri care încearcă să vă convingă că Uniunea Europeană distruge economia Moldovei și aduce sărăcie, îl introduceți în sistem, adăugați câțiva parametri, iar software-ul caută alte postări și conturi care promovează același conținut toxic. |
Fie că vorbim de companii de marketing care fac reclamă politică, fie că vorbim de postaci de casă ai partidelor care o fac sub pseudonim, de interferență străină sau câteodată chiar de persoane reale, NU știm cine ne influențează feed-urile în momente critice din viața noastră – momentele în care votăm și decidem soarta unei țări. Credem în dreptul la liberă exprimare al cetățenilor pe Internet, inclusiv sub anonimat. Nu trebuie să devina un pretext anonimatul pentru campanii politice lipsite de transparență, fiindcă vom crea contrariul unui spațiu informațional transparent, în care oamenii se exprimă liber.
Acest fenomen subliniază o problemă fundamentală a democrațiilor noastre: opacitatea campaniilor digitale. Când un partid cu 1,8-3% în sondaje poate genera 16 milioane de vizualizări într-o țară cu 2,3 milioane de locuitori, întrebările devin inevitabile. Este vorba de o mobilizare autentică a cetățenilor sau de manipulare algoritmică?
Infrastructura digitală coordonată, cu conturi suspecte, conținut identic și redistribuire artificială transformă spațiul public digital într-o zonă gri, unde transparența democratică se diminuează dramatic. Cetățenii votează pe baza informațiilor pe care le primesc, dar nu știu cine și cum le modelează aceste informații în momentele decisive.


Link video – https://www.tiktok.com/@raportdezastru6/video/7549224126515334418
Tactica victimizării – Cea mai eficientă tehnică folosită
Vârful de pe 12 septembrie cu aproape 1 milion de vizualizări de pe contul @raportdezastru6
Contul @raportdezastru publică un videoclip devenit viral. În el, o persoană purtând un tricou cu sigla DA – Democrația Acasă (partid partener AUR) povestește despre un presupus gard ilegal montat de vecini. Postările care urmează speculează că aceștia ar beneficia de protecția și complicitatea autorităților, fiind astfel scutiți de regulile aplicate cetățenilor obișnuiți.
Narațiunea se amplifică rapid: cazul gardului devine metaforă pentru ceea ce autorii consideră a fi persecutarea partidului DA, în contrast cu „imunitatea” celor privilegiați. Este o formulă clasică de manipulare – un incident local, minor, transformat într-un simbol al nedreptății sistemice.
![Fact Hub [RO]](https://fact-hub.eu/ro/wp-content/uploads/sites/2/thegem/logos/logo_9feedf773184b7f13b5d6373e76df4f3_1x.png)
![Fact Hub [RO]](https://fact-hub.eu/ro/wp-content/uploads/sites/2/thegem/logos/logo_6b18dd90c57ef1b5bbb3496b6110fc7f_1x.png)
